Centrul de Cooperări Internaționale

Swiss European Mobility Program (SEMP)

Ce este SEMP?

SEMP este numit şi „Erasmusul elveţian”.

În urma rezultatului votului federal din 9 februarie 2014, negocierile dintre Elveția și UE privind participarea la programul Erasmus+ au fost suspendate. Instituțiile de învățământ superior elvețian nu pot participa, în prezent, la programul Erasmus+. 

Mobilitățile de studenți și cadre didactice cu universitățile partenere  elvețiene continuă însă, în cadrul noului Swiss European Mobilty Program (SEMP), pe baza unor acorduri bilaterale de mobilități. Mobilitățile sunt finanțate de guvernul elvețian. 

Cuantumul  bursei

Cuantumul bursei este de 440 CHF/ lună. Bursa acoperă parțial costurile mobilității. 

Modalitatea de primire a bursei

După sosirea în Elveția, studenții trebuie să îşi deschidă un cont la o bancă elveţiană şi să semneze un grant agreement. De îndată ce depun la universitatea de destinaţie grant agreement-ul şi datele contului, întreaga bursă (nr. de luni de mobilitate x 440 CHF) le va fi virată, într-o singură tranșă.

Alte informații privind mobilitatea

Perioada de mobilitate pe semestru este de minimum 3 și maximum 5 luni.

Mobilitățile sunt la nivel BA, MA sau doctorat.

Nu se plătește taxă de școlarizare la universitatea de destinație.

Aplicaţia şi selecţia se face la facultate. 

Acte necesare pentru aplicaţie:

CV;

Scrisoare de intenţie;

Copie certificat de competență lingvistică pentru limba de predare a universității de destinaţie;

Alte documente solicitate de către facultate.

Studenții primesc bursa direct de la universitatea elvețiană, și nu de la UBB. De aceea NU este necesară semnarea unui contract financiar la UBB. 

După selecţia de la facultate, studenţii nominalizați vor fi contactaţi pe email de responsabilii incoming de la universitatea de destinație şi vor primi un link pentru înscriere. Înscrierea la universitatea de destinaţie se face online. 

Responsabil mobilități SEMP la CCI:

Dr. Ioana FLOREA

E-mail: ioana.florea@ubbcluj.ro

www.cci.ubbcluj.ro

Dispoziția Rectorului

Înainte de plecare, studenții trebuie să depună o cerere pentru dispoziția rectorului. Informaţiile se găsesc aici:

https://cci.ubbcluj.ro/category/cerere-dispozitia-rectorului/

Skip to content